Specificaţiile motorului Ford Ecoboost de 1.5 litri, produs la Craiova

Noul Ford Mondeo va putea fi comandat începând cu finalul lunii septembrie în versiunile cu cinci portiere şi wagon. În România, noul model va fi disponibil în versiunile de echipare Trend şi Titanium, iar gama de motorizări este compusă din propulsoarele 1.5 TCDI (din aprilie 2015, înlocuieşte versiunea de 115 CP a lui 1.6 TDCI), 1.6 TDCI, 2.0 TDCI (150 şi 180 CP), Ecoboost 1.5 (160 CP), Ecoboost 2.0 (203 CP şi 240 CP). Clienţii vor putea opta între transmisia manuală sau automată PowerShift. În premieră în gama Ford Mondeo, va fi oferită şi o versiune cu tracţiune integrală, disponibilă pentru comandă abia din aprilie 2015 şi doar pentru motorizarea diesel de top.

Specificaţiile motorului Ford Ecoboost de 1.5 litri, produs la Craiova

Gamă motorizări noul Ford Mondeo

Carburant Denumire comercială
Putere (CP)
Transmisii oferite Disponibilitate
DIESEL 1.6 TDCI 115 Manuală cu 6 trepte noiembrie 2014
1.5 TDCI 120 Manuală cu 6 trepte aprilie 2015 (înlocuieşte 1.6 TDCI 115 în ofertă)
2.0 TDCI 150 Manuală cu 6 trepte noiembrie 2014
2.0 TDCI 180 Manuală cu 6 trepte noiembrie 2014
2.0 TDCI 210 Powershift cu 6 trepte aprilie 2015
BENZINĂ 1.0 EcoBoost 125 Manuală cu 6 trepte sau automată cu 6 trepte aprilie 2015
1.5 EcoBoost 160 Manuală cu 6 trepte sau automată cu 6 trepte noiembrie 2014
2.0 EcoBoost 203 Automată cu 6 trepte noiembrie 2014
2.0 EcoBoost 240 Automată cu 6 trepte noiembrie 2014

Motorul 1.5 Ecoboost benzină ce echipează modelul Mondeo este produs la uzina de motoare Ford de la Craiova, care a trimis deja primele unităţi către uzina de asamblare din Valencia, Spania. Cu toate acestea, nu toate motoarele 1.0 EcoBoost şi 1.5 EcoBoost de sub capota lui Mondeo sunt livrate de la fabrica din Craiova, acestea fiind produse şi în uzina Ford din Koln, Germania. Ford Mondeo va fi primul model al mărcii oferit în Europa cu faruri full-LED

Noul Ford Mondeo va veni echipat ce cele mai noi tehnologii Ford printre care se numără farurile adaptive LED, oferite în standard, a doua generaţie a sistemului infotainment Sync şi centuri de siguranţă pentru locurile din spate cu airbag încorporat. Preţurile pentru noul Ford Mondeo vor fi disponibile la finalul lunii septembrie. Atât airbag-ul pentru centurile spate, cât şi farurile adaptive full-LED oferite standard sunt premiere pentru industria auto. Modelul se mândreşte şi cu sistem de parcare automată capabil să şi scoată maşina de pe locul de parcare atunci când şoferul doreşte să plece, o altă dotare găsită până de curând doar la modelele din segmentul premium.

INOVATIE: Ford lanseaza centurile cu airbag

Sursa: http://www.automarket.ro/stiri/noul-ford-mondeo-a-sosit-oficial-in-romania-57829.html

Ploaie de tehnologii pe viitorul Ford Mondeo 2013

În vreme ce clienţii din SUA au luat deja contact cu modelul Ford Fusion care nu este altceva decât omologul american al noului Ford Mondeo 2013, în Europa calendarul lansării marelui sedan ce va purta noua siglă Ford restilizată cu ovalul alb-albastru a cunoscut ceva decalaje. Astfel, întârzierea demarării producţiei este motivată prin decizia conducerii Ford ca noul Mondeo 2013 să fie fabricat în Spania, şi nu în Belgia, aşa cum iniţial era bugetată investiţia care viza construcţia unei noi uzine Ford la Genk.

ploaie-de-tehnologii-pe-viitorul-ford-mondeo-2013-1360314400

Noua generaţie Mondeo 2013 a fost prezentată în luna septembrie 2012 în cadrul Salonului de la Paris, însă debarcarea propriu-zisă a americanilor pe piaţa europeană cu noua limuzină s-ar putea face aşteptată de către clienţii de pe bătrânul continent încă un an.

Generaţia Mondeo 2013 este construită pe o versiune actualizată a platformei folosite de precedenta generaţie. Acesta va fi oferit în trei forme de caroserie (sedan, cu cinci uşi cu hayon şi o caroserie break). Coeficientul ce măsoară curgerea aerodinamică a aerului peste caroserie a scăzut la noul Mondeo la 0,27.

Mondeo 2013 măsoară 4,869 metri lungime, fiind cu 8,5 cm mai lung ca generaţia pe care urmează a o înlocui, este mai îngust cu 3 cm, dar şi mai scund cu 2,5 cm. Ampatamentul a ajuns la 2,85 metri, lucru de pe urma căruia au de câştigat pasagerii din spate ce vor fi răsfăţaţi mai ceva ca într-un E Class. Mai mult, cei de la Ford au operat o modificare semnificativă la nivelul suspensiei spate independente, care primeşte o punte spate Integral-link, superioară în confort şi stabilitate ca actualul Multi-link.

Forma alungită de coupe în patru portiere, în combinaţie cu farurile oblice şi rânjetul grilei hexagonale tip Aston Martin, îi conferă noului Mondeo o siluetă dinamică şi suplă cu aspiraţii spre segmentele limuzinelor superioare.

Comparativ cu actualul model, diferenţele de estetică pe noul Mondeo se vor regăsi cristalizate prin limbajul Ford Kinetic Design 2. Linia optică a caroseriei include volume, linii şi curbe ce sugerează mişcare, chiar şi atunci când maşina staţionează.

Mondeo european va primi faruri ce includ lumini de rulare pe timp de zi cu LED, tehnologie transpusă inclusiv la stopuri.

La baza gamei, Mondeo 2013 va primi ca şi până acum motorizări pe benzină de 1.6 EcoBoost declinat în puteri de 150 CP şi 180 CP (233 Nm). Unitatea 1.6 EcoBoost consumă 6,3 litri de benzină pe autostradă şi 9 litri urban.

Motorul de 2,0 Ecoboost pe benzină va beneficia de 200 CP, dar potentul propulsorul în 4 cilindri 2.0 EcoBoost va exista şi într-o versiune care livrează 237 CP şi un cuplu motor de 250 Nm. Dotat cu această unitate, Mondeo poate fi echipat cu sistemul de tracţiune integrală All Wheel Drive de la Ford iar contactul cu solul se face prin nişte roţi cu diametrul pe 19 ţoli. Sistemul de tracţiune integrală va putea fi asociat şi motorului diesel de 2.0 TDCI.

Surpriza sub capota viitorului Mondeo ar putea veni prin transplantarea micii unităţi de 998 cmc EcoBoost şi 125 CP, motor premiat cu titlul “Engine of the Year 2012”. Dispunând de un cuplu motor maxim de 170 Nm (cu overboost, pe intervale scurte se ating chiar şi 200 Nm), propulsorul are cele mai reduse emisii pentru un motor de aceeaşi putere: 114 grame CO2.

Fanii diesel se vor descurca cu TDCi-uri de 1.6 litri, 2.0 litri cu 163 CP ori unul de 2.2.

Capitolul transmisii are opţiunea uneia manuale în şase trepte, precum şi o cutie automată Powershift cu dublu ambreiaj tot în şase rapoarte.

Noul Mondeo 2013 se va lăuda cu Lane Keeping System ce este un sistem de asistenţă la depăşirea benzii ce reacţionează prin intervenţii asupra direcţiei pentru readucerea maşinii pe banda de circulaţie.

Active Park Assist este asistentul electronic care reuşeşte să parcheze singur maşina, preluând controlul volanului, astfel că tot ce are de făcut şoferul este să dozeze acceleraţia şi frâna. Sistemul se descurcă atât la parcări laterale, cât şi cu spatele, în cele perpendiculare.

Cu Blind Spot Information System şoferul nu mai este stresat de unghiurile moarte ale caroseriei.

Mondeo 2013 vine cu centuri de siguranţă pentru locurile din spate ce incorporează airbaguri, faruri adaptive full LED dar şi un nou Cruise Control Adaptiv cu funcţie de păstrare a distanţei faţă de automobilul din faţă.

Tovarăşul de drum, sistemul SYNC, dispune de comenzi ce recunoaşte vocea şoferului care poate accesa telefonul, melodiile dorite a fi acultate, ştirile, apelează numărul de urgenţă în caz de accident. Sistemul SYNC permite conectivitatea la diversele comenzi fără a lua mâinile de pe volan, ducând la creşterea siguranţei rutiere.

Sistemul multimedia MyFord Touch are un ecran color de 8 inci, control vocal şi funcţie Wi-Fi Hotspot.

Strategia de globalizare “One Ford” s-ar putea traduce inclusiv prin oferirea din 2015 în Europa a unui Mondeo Hybrid şi a unui Plug-in Hybrid. Tehnologia a ajuns în SUA pe omologul Ford Fusion 2013 la a doua generaţie. Motorul termic din componenţa sistemului hibrid este un 2,0 litri şi o putere de 185 CP. Motorul electric dezvoltă 50 CP, fiind alimentat de o baterie Li-Ion de 1,4 kWh. Viteza maximă în modul electric la a doua generaţie Ford Fusion Hybrid  a crescut de la 80 km/h la 100 km/h. Hibridul simplu consumă 5 litri la sută, în vreme ce modelul Plug-In încărcat la priză consumă 2,4 litri de benzină.

sursa: http://citynews.ro/auto/ploaie-de-tehnologii-pe-viitorul-ford-mondeo-2013-1233355