Ce anvelope de iarna trebuie sa avem, ca sa nu ne dea politia amenda?

Au fost zeci de zvonuri despre semnul cu fulgul, de insemnele M+S si multe altele. Dar nu a fost clar niciodata la ce se uita agentii de la Politia Rutiera atunci cand te opresc pe timp de iarna.

 

 

 

 

 

 

Odata cu intrarea in sezonul rece si in urma avertizarilor meteo din ultima perioada, politistii rutieri din cadrul Politiei Capitalei recomanda tuturor conducatorilor de autovehicule sa manifeste maximum de prudenta in deplasarea pe drumurile publice si sa isi echipeze autoturismele cu anvelope de iarna, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

 

Brigada Rutiera a Capitalei solicita conducatorilor auto sa respecte prevederile legale si in principal sa nu depaseasca coloana oprita la semafor, sa nu opreasca ori sa stationeze neregulamentar si sa nu patrunda in intersectie, chiar si atunci cand semnalul semaforului permite deplasarea, in cazul in care, din cauza aglomeratiei, nu o pot traversa.

 

Conducatorii de autovehicule trebuie sa se intereseze de starea drumurilor de pe traseul pe care urmeaza sa-l parcurga si sa-si pregateasca autovehiculul pentru drum (plinul de combustibil, lopata, sac cu nisip, etc.).

 

Reamintim ca se interzice circulatia autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, fara ca acestea sa fie dotate cu anvelope de iarna, nefacand referire la o anumita perioada a anului.

 

Pentru a fi acceptate ca anvelope de iarna, cauciucurile trebuie sa fie inscriptionate cu unul dintre simbolurile “M+S”, “M.S.”, “MS” sau “M&S”, fara a include in aceasta categorie anvelopele marcate numai cu inscriptia ,,all seasons”.

 

Astfel, este sanctionata conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei fara ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna, iar in cazul autovehiculului de transport marfa cu o masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone si al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, fara ca acestea sa fie echipate cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de tractiune sau fara a avea montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate.

 

Amenda pentru fapta mentionata este prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni (de la 9 la 20 puncte-amenda), iar sanctiunea contraventionala este insotita si de masura retinerii certificatului de inmatriculare.

 

Pietonii au obligatia sa circule numai pe trotuare, traversarea strazii sa o faca pe la locurile semnalizate si marcate corespunzator ori la culoarea verde a semaforului electric si numai dupa ce sunt siguri ca intentia lor de traversare a fost observata de catre soferi.

Pentru mai multe detalii vizitati-ne la: http://www.4tuning.ro/legislatie-auto/ce-anvelope-de-iarna-trebuie-sa-avem-ca-sa-nu-ne-dea-politia-amenda-16809.html?utm_source=Newsletter__Newsletter_4Tuning.ro&utm_medium=&utm_campaign=newsletter_79633

 

TOT ce trebuie sa stii despre ETICHETAREA ANVELOPELOR

Reglementarea EC/1222/2009 prevede ca toate anvelopele pentru masini proprietate personala, vehicule comerciale usoare, camioane, autocare si autobuze fabricate dupa 1 iulie 2012 si comercializate in Uniunea Europeana din noiembrie 2012 trebuie in mod obligatoriu sa poarte un sticker sau sa fie insotit de o eticheta vizibila in punctul de vanzare. Comisarii de la Protectia Consumatorului vor controla la sânge etichetarea anvelopelor care este obligatorie din prima zi a lunii noiembrie.

seful ANPC a mai precizat ca amenzile pentru neetichetare pot ajunge pâna la 30.000 de lei.

Noua legislatie europeana urmareste trei obiective importante: imbunatatirea eficientei energetice, a sigurantei rutiere si reducerea nivelului de zgomot produs in trafic.
Pe noile etichete, asemanatoare celor postate pe aparatele electrocasnice, sunt evaluate trei performante: consumul de carburant, siguranta in trafic, zgomotul exterior produs la o viteza constanta.

Conform specialistilor Michelin, anvelopele care vor fi incadrate in categorii de la A (cele mai performante) pâna la G (mai putin performante), economia de carburant este 0,5 litri/100 km, iar pe intreaga durata de viata a anvelopelor, estimata la 45.000 de km, economia ajunge la 300 litri.

Regulamentul nu se aplica, printre altele, la anvelopele resapate, masinilor de epoca sau automobilelor de curse.

Etichetele vor contine informatii referitoare la clasele de eficienta a consumului de combustibil, clasele de aderenta pe teren umed, clasele de zgomot exterior de rulare este de natura a influenta deciziile utilizatorilor finali in sensul achizitionarii unor pneuri mai sigure, mai silentioase si mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil.

In ceea ce priveste consumul de carburant unui vehicul complet echipat, diferenta dintre doua calificative, de exemplu “A” si “B”, poate ajunge pana la 3 l/100 km.

Cum se masoara eficienta energetica

Conform noii reglementari europene, masuratorile vor fi realizate pe rampe de control.

Calificativele acordate vor corespunde valorilor masurate, exprimate in kg/t.

Calificativele pot fi de la A (pana la 4 kg/t) la F (peste 8 kg/t); de exemplu, dublul coeficientului initial. Calificativul G nu va fi utilizat.

FRANAREA PE SUPRAFETE UMEDE

ntre doua calificative, de exemplu “C” si “B”, distanta de franare scade cu 15%, adica 4,5 metri, in cazul unui camion care decelereaza de la 60 km/ora la 20 km/ora in 30 metri.*

Cum se masoara franarea pe suprafete umede

Datele sunt colectate pe trasee de testare acoperite in prealabil cu un strat de apa cu o adancime de 0,5 – 2 mm. Temperatura mediului si cea a solului pot varia intre 5 si 35°C. Caracteristicile traseului de testare (materialul cu care este acoperit traseul, coeficientul de frecare pe asfalt, etc.) pot varia si ele in limitele impuse prin lege. Vehiculele recomandate pentru testare pot fi atat autocamioane echipate complet cu anvelope de tipul celor care urmeaza sa fie testate cat si vehicule concepute special pentru realizarea de teste (remorci).

Calificativele pot fi de la “A” la “F”. Nu va exista calificativul “G”.

Zgomotul la rulare

 

Diferenta dintre o anvelopa cu doua linii si o anvelopa cu o singura linie este de 3 decibeli sau jumatate din zgomotul la exterior.

Cum se masoara zgomotul la exterior

Reglementarea europeana are in vedere numarul de decibeli atins la deplasarea vehiculului, comparativ cu valoarea limita care  va intra in vigoare in perioada 2012 – 2016 (reglementarea europeana EC/661/2009).

Trei linii de culoare neagra reprezinta cea mai slaba performanta. Zgomotul emis de anvelope depaseste viitorul standard, dar se afla sub nivelul maxim autorizat in prezent.

Doua linii negre inseamna ca zgomotul emis de anvelopa se incadreaza in limitele care urmeaza sa intre in vigoare.

O linie neagra inseamna ca nivelul de zgomot emis de anvelopa este cu 3 decibeli sub nivelul legal care urmeaza sa fie implementat.

sursa: http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-etichetarea-anvelopelor-172338.html